Oglinda lui Andersen şi cioburile noastre

        Unii oameni nu au deloc încredere într-o oglindă, considerând că există oglinzi defecte sau pur şi simplu nu agreează oglinzile în sine pentru că nu sunt de acord cu realitatea descoperită de acestea. Alţi oameni, dimpotrivă, manifestă o afecţiune deosebită faţă de oglindă şi o folosesc mai des decât ceilalţi. Rolul oglinzii este important, ea fiind folosită în saloane de cosmetică, frizerii, saloane de modă şi nu în ultimul rând în cabinete psihologice. Nu demult, o tânără a intrat în Cabinetul psihologic în care activez şi a fost deranjată de oglinzile de-acolo, mărturisindu-şi de la început aversiunea sa faţă de acest obiect. Persoanele care manifestă afecţiunea psihologică numită dismorfofobie, acestea fiind persoanele care nu sunt mulţumite de aspectul fizic al corpului lor sunt  de obicei deranjate de oglindă. Oglinda este folosită şi ca mijloc de divertisment şi amuzament. În satele de vacanţă există acele saloane cu oglinzi de diverse forme şi tipuri care te înfăţişează în mod voit deformat, pentru a asigura o formă de distracţie.

      Cu ceva timp în urmă, un tânăr cu un talent literar imens, probabil cel mai talentat în domeniul literar în care activa, confruntându-se cu câteva evenimente neplăcute din viaţa sa şi sub influenţa acestora, a scris una din cele mai remarcabile poveşti pentru copii scrise vreodată: “Crăiasa Zăpezii”. Tânărul Hans Cristian Andersen, îşi făureşte povestea pe marginea existenţei unei oglinzi fermecate. Această oglindă, asemenea celor din parcurile de distracţie, avea proprietatea de a deforma realitatea într-un sens amuzant dar şi malefic. Pe oamenii care se uitau în ea, ţi strâmba în fel şi chip, făcându-i mai lungi sau mai scurţi, mai graşi sau mai slabi, rotunzi, ascuţiţi şi în orice alt fel care poate fi imaginat. De asemeni în ea regăseai toate lucrurile rele din lume. La-nceput, oamenii erau încântaţi de oglindă şi se distrau total. Însă, cu timpul, distracţia oamenilor a dispărut şi s-a transformat chiar în disensiune, neînţelegere, sentimente negative, determinate de înfăţişarea deformată a lor înşişi şi a realităţii. Oamenii deşi se amuzau de cum îi reflecta oglinda pe cei din jurul lor, erau nemulţumiţi că şi ei erau obiectul amuzamentului celorlalţi, iar aceştia vedeau ce e mai rău la ei. La un moment dat ei şi-au concretizat aversiunea faţă de oglindă hotărându-se s-o spargă, ceea ce au şi făcut. Însă atunci, s-antâmplat un lucru nefast: oglinda s-a spart în milioane de cioburi, acestea pătrunzând în ochii lor şi ai multor altora. Acest lucru i-a marcat pentru totdeauna, caracteristicile oglinzii fiind transferate asupra lor înşişi. Ei au devenit reci, duri, tăioşi, neînduplecaţi, fără milă şi sensibilitate umană. Doi copii au fost afectaţi şi ei printre atâţia alţii de aceste cioburi şi ei au fost luaţi în slujba Crăiesei zăpezii, o regină rea, care stăpânea conştiinţele oamenilor prin teroare.

      Deşi acest blog nu este unul al poveştilor, vreau să mă folosesc de această poveste pentru a extrage câteva idei, unele transmise şi de autor. Mai există o carte care spune că vederea noastră a fost afectată de un eveniment. Oamenii au sperat la acea dată că vor vedea mult mai bine, că vor fi superiori şi vor evolua spre un alt nivel al existenţei lor. Însă lucrul care s-antâmplat a fost opusul acestora. Efectele produse asupra lor, au fost asemănătoare celor produse de cioburile oglinzii din povestea lui Andersen. Ei au început să vadă răul, să se vadă goi, să vadă defectele la celălalt, au început să se certe, să nu se mai înţeleagă şi să-i învinuiască pe ceilalţi pentru vina lor.  Întâmplarea de care vă povestesc e cunoscută de mai multă lume decât în cazul poveştii Crăiasa zăpezii, dar e considerată de majoritatea oamenilor o poveste la fel ca aceasta. Totuşi efectele descrise acolo se observă la majoritatea oamenilor. Evenimentul descris de mine se găseşte în Biblie: Gen. 3,6-19. Personajele prezentate sunt Adam şi Eva, primii oameni de pe Pământ, conform Bibliei. Suferinţele şi lucrurile rele pe care le-au văzut de-atunci, se regăsesc peste tot în lumea noastră. Aş vrea să mai adaug că şi ideea ispitirii se regăseşte azi: “…Veţi cunoaşte binele şi răul, veţi fi ca Dumnezeu”. Gen. 3,5. Există multe teorii care susţin că răul e necesar, că numai astfel poate exista un echilibru, însă eu contest acest lucru. Faptul că ochii noştri au fost afectaţi de impedimente mai mici sau mai mari, ne este prezentat şi în Evanghelii de către Iisus Hristos: “De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu vezi bârna din ochiul tău?” Mat. 7,3. De multe ori avem obiecte mai mici sau mai mari în ochii noştri, lucruri care ne fac să vedem răul din jurul nostru şi răul din semenii noştri. Nu putem vedea lucrurile bune, frumoase, nu ne putem bucura de ele, pentru că vedem doar răul, doar defectele, doar problemele şi acest lucru ne determină să fim deprimaţi, aspri sau reci. Vă mai înfăţişez un ultim citat din cuvintele Mântuitorului: “Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;  dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!” Mat.6,22.23. Deci dacă noi suntem copleşiţi de întuneric, de probleme, de lucruri negative, de disensiuni relaţionale şi de alte lucruri rele, înseamnă că ochii noştri sunt afectaţi într-un anumit fel. Înseamnă că în interiorul lor s-au fixat obiecte străine şi ascuţite care ne rănesc, care ne distorsionează realitatea şi ne influenţează continuu să vedem lucuri negative care ne amărăsc viaţa noastră şi a celor din jurul nostru. Efectele sunt profunde, afectându-ne cu totul.

    Una din caracteristicile de bază ale depresiei este distorsionarea realităţii. Oricare dintre noi, atunci când ne confruntăm cu această afecţiune psihologică, suntem înclinaţi să vedem totul într-o lumină negativă, toate lucurile din jur vor fi interpretate negativ prin prisma gândurilor noastre automate. Acţiunile oamenilor vor fi interpretate negativ conform impresiilor noastre pesimiste. Interpretarea negativă a realităţii se întâlneşte nu doar în depresii, ci există multe probleme psihologice în care se manifestă. De fapt majoritatea testelor psihologice de personalitate se bazează pe verificarea interpretării personale a realităţii. Dar oare câţi oameni care se declară sănătoşi sunt profund afectaţi de această vedere defectuasă, de interpretarea negativă a realităţii? Ca urmare,  personalitatea, viaţa lor şi a celor din jur sunt afectate şi sunt caracterizate de suferinţă. Cât de multe lucruri s-ar schimba dacă ar accepta că ochii lor sunt afectaţi de ceva anume şi ar face ceva pentru vindecarea şi schimbarea opticii lor. Ce bine ar fi dacă noi toţi i-am asculta pe cei care văd bine, optimist şi pozitiv şi ne-am împărtăşi din viziunea lor binefăcătoare. Unii gândiţi poate că o vedere corectă este o vedere ce ţine cont şi de aspectele problematice din jur iar optimiştii incurabili sunt de fapt nişte visători ce şi-au pierdut simţul realităţii. Dar eu am altă opinie. În lumea asta şi în viaţa noastră poţi să vezi multe lucruri rele, care te-ar copleşi dacă le-ai observa mereu iar asta nu te-ajută cu nimic. Consider că vorbele Lui Iisus sunt adevărate. Dacă în viaţa ta este lumină, optimism şi o pace sănătoasă, iar aceste lucruri sunt determinate de o viziune pozitivă asupra vieţii, atunci ochii tăi sunt sănătoşi. Oare n-am putea accepta acest lucru. Cred că totul este o problemă de alegere. Putem să avem o viziune întunecată şi viaţa noastră va fi în acelaşi ton şi culoare, sau să avem o vedere mai bună, zic eu, şi o viaţă nu neapărat mult mai uşoară, dar de o calitate personală superioară. Aştept părerile voastre.

Atitudine fata de speranta…lui Eminescu

Speranţa – dulce alinare a omenirii, elementul ce dă energie si putere tuturor, încălzind inimile celor ce o primesc, leaganul tuturor muritorilor, asa cum o vede Eminescu. În ea găseşte putere mama care plină de suferinţa aducerii pe lume a unui suflet, cand însăşi existenţa îi e ameninţată, are speranţa împlinirii sale prin micuţul adus pe lume.
Speranţa animă curajoşii marinari, ce se luptă frecvent cu ameninţările pericolelor şi morţii, exponenţii tuturor muritorilor ce se luptă pentru o existenţă chinuită într-o lume plină de durere.
Speranţa alină şi dă putere tuturor celor ce-i unt favorabili. De multe ori îi întoarcem spatele nedându-ne seama că întoarcem spatele vieţii şi ne îndreptăm faţa către umbrele întunericului şi-ale morţii.
Deci, putem rămâne indiferenţi la ceea ce ne dă viaţă? N-o vom aprecia, ne vom încăpăţâna şi n-o vom primi? Dacă vreţi să trăiţi, nu refuzaţi speranţa…