Câteva consideraţii personale asupra comportamentului depresiv

O caracteristică a persoanelor depresive este “lamentaţia” – obiceiul de a te plânge faţă de problema ta, de a fi concentrat doar pe problemă şi a nu vedea ieşirea sau puterea de a ieşi din situaţia negativă. De asemeni se mai observă o oarecare rigiditate faţă de posibilitatea “eliberării”, a capacităţii de a lupta, a acceptării soluţiilor. Se manifestă chiar o iritare, o izbucnire nervoasă ostilă, atunci când persoanei ce are nevoie de ajutor fie că-l solicită, fie că nu, i se prezintă soluţiile pe care trebuie să le adopte precum şi în faţa perspectivei  incomode a “luptei” personale. Persoana depresivă revine constant asupra schemei cognitive (gândirii) personale, credinţa în raţionamentele proprii fiind puternică şi dificil de schimbat.

Scurtă interpretare la “neputinţa învăţată”

Ce legătură este între câini şi persoanele depresive? Pot fi şi câinii depresivi? Se pare că da întrucât mecanismul e acelaşi. În afara contribuţiei genetice, a modificărilor chimice şi a gândurilor negative în dezvoltarea depresiei, această teorie validată în practică ne arată că şi comportamentul negativ învăţat joacă un rol important. Putem spune că depresivii adoptă un comportament dezadaptativ întrucât l-au învăţat. Confruntându-se cu situaţii dificile, de criză, în faţa cărora nu s-au putut apăra, au învăţat acest lucru, că nu se pot apăra şi drept urmare situaţiile pe care în mod normal le-ar putea depăşi, ei le văd ca ameninţătoare şi de netrecut şi nici nu mai încearcă să se confrunte cu ele deoarece ei au credinţa că nu pot face nimic împotriva ameninţării.

Soluţia ce ar trebui pusă în practică în tratarea depresiei, ar fi deci tot învăţarea - dar a unui comportament adaptativ bazat pe credinţa în posibilităţile proprii şi pe încercări reuşite, repetate şi conştientizate de depăşire a situaţiilor problemă.