Centrul respingerii şi povestea “neuronilor oglindă”

Deşi acest titlu se potriveşte mai degrabă unei povestioare de copii, cele scrise mai jos nu sunt deloc poveşti şi nici evocări filosofice, ci sunt lucruri cât se poate de reale întrucât vin din partea oamenilor de ştiinţă care le-au descoperit prin cercetare intensă. Ele au produs o impresie puternică asupra minţii mele şi aşa că ceea ce am auzit din gura Dr. Zeno Charles-Marcel, decanul Facultăţii de Ştiinţe Medicale a Universităţii Montemorelos din Mexic, mi-am permis să supun şi onoratei voastre atenţii.

Pe scurt, ultimele cercetări în privinţa neurologiei, ne spun următoarele lucruri: v-aţi gândit vreodată că atunci când ceva sau cineva ne ipresionează, această impresie nu e doar o emoţie trecătoare ce dispare definitiv după o perioadă de timp? Cercetările neurologilor ne spun că aceste impresii sunt înregistrate foarte bine de creierul nostru şi sunt stocate pt. totdeauna. Nu vi s-a întâmplat ca uneori o astfel de impresie pe care-o credeaţi uitată să vă invadeze sufletul fără ca prezenţa acesteia să aibă vreo coerenţă? S-a descoperit cu destul de mare exactitate zona din creier responsabilă cu înregistrarea şi stocarea impresiilor, oamenii de ştiinţă indicând lobii frontali, responsabili de acest lucru, şi se poate indica chiar nervii care conlucrează la receptarea impresiilor, mai mult chiar, se cunosc şi tipurile de neuroni care le înregistrează. Aceştia sunt aşa-numiţii “neuroni oglindă”. Atunci când întâlnim pe cineva care ne impresionează, aceşti neuroni lucrează intens şi realizează ceva, ce este de fapt o parte din noi care reproduce imaginea şi caracteristicile acelei persoane. Este creat în mintea noastră un model, o dublură a acelei persoane şi care deţine particularităţile descoperite de noi la acea persoană. Această ”dublură”, conţine o imagine a acelei persoane, conţine date, emoţii simţite faţă de respectiva persoană şi chiar ne permite să realizăm şi un model a ceea ce acea persoană ar putea fi. Spre exemplu dacă intuim ce simte, ce gândeşte acea persoană nu este pt. că suntem profeţi, ci acel model ne ajută să intuim acele lucruri. Astfel că în mintea noastră se găsesc modelele, imaginile familiei, prietenilor şi chiar duşmanilor noştri.

Subiectul devine interesant când noi avem probleme cu unele din aceste persoane a căror imagine o deţinem. Când ne supărăm, sau simţim mânie faţă de aceştia, de fapt noi reacţionăm împotriva unei părţi din noi, care deţine imaginea persoanelor ce întrunesc obiectul mâniei noastre. Această reacţie poate merge de la respingere, mânie până la ostilitate şi chiar cinism. Aceşti medicinişti spun că atunci când avem astfel de sentimente, noi punem acele persoane create în mintea noastră care sunt reproducerile persoanelor reale, într-un centru pe care ei l-au denumit “Centrul respingerii“. Când avem ceva împotriva cuiva, noi îl plasăm pe acel om în Centrul respingerii. Poate că această acţiune este justificată întrucât acea persoană a făcut ceva care ne-a supărat şi gândim că ea este acolo pt. că merită să fie acolo. Şi, în mintea noastră, noi acţionăm împotriva acelei persoane, ne răzbunăm pe ea. Uneori simţim o mânie atât de intensă încât am vrea să facem lucruri foarte rele celor ce ne-au greşit, dar de cele mai multe ori ne abţinem. Însă în mintea noastră nu. Întrebarea care se pune este, acţionând împotriva acelor imagini, acţionăm împotriva persoanelor care ne-au supărat? Nu, ci acţionăm împotriva nouă înşine. De exemplu dacă eu vreau să otrăvesc pe cineva numai că otrava o beau eu, gândind că astfel mă răzbun pe el/ea, pân la urmă cine este otrăvit? Eu, bineînţeles. Poate veţi spune: ei şi până la urmă ce-i cu toate astea, aşa sunt eu. Cercetătorii însă spun că atunci când punem “persoane” în Centrul respingerii, noi dezvoltăm mânie, ostilitate, cinism şi agresivitate şi toate acestea duc la creşterea posibilităţilor de a dezvolta cancer şi creşte riscul apariţiei atacului de inimă, infarctului. Acestea sunt doar câteva dintre riscuri, există mai multe. Noi am ajuns să gândim că ceea ce mâncăm are efect asupra corpului nostru, însă iată că şi ceea ce gândim are efecte la fel de mari iar uneori mai mari decât alimentaţia sau alte lucruri.

Concluzia este că atunci când ne supărăm sau decidem să fim mânioşi faţă de cineva, principalii “beneficiari” ai răului suntem noi înşine! Dacă aprobaţi acest lucru, atunci fiţi supărăcioşi şi ostili în continuare. Totuşi, aş spune eu că nimeni nu merită tratamentul pe care “bunătatea” noastră îl aprobă faţă de cineva. Şi deci nici măcar noi înşine! Vă doresc ca în Centrul de respingere sau mai bine zis de Detenţie, să acordaţi cât mai multe graţieri “prizonierilor” aflaţi acolo! Astfel generozitatea voastră va fi răsplata voastră!