Conceptul de atribuire şi neajutorarea învăţată

 Seligman a elaborat conceptul de neajutorare învăţată pentru a descrie reacţiile animalelor de laborator care, în prima zi, au fost supuse în mod repetat la un şoc, iar a doua zi au avut posibilitatea de a trece peste o barieră pentru a fi în siguranţă. În ciuda existenţei acestei soluţii, cei mai mulţi câini nu au fugit, ci au renunţat. Seligman a tras următoarea concluzie: câinii au învăţat că nu pot controla şocurile şi nu au adoptat comportamente prin care să rezolve problema deoarece au simţit că sunt prea neajutoraţi ca să influenţeze rezultatul.

 Mai recent, teoria atribuirii (stabilirea de asocieri între gânduri şi rezultate) a completat teoria neajutorării învăţate, în încercarea de a explica de ce anumiţi oameni reacţionează la factorii de stres prin renunţare. (Linda Wilmshurst – Psihopatologia copilului)