Câteva consideraţii personale asupra comportamentului depresiv

O caracteristică a persoanelor depresive este “lamentaţia” – obiceiul de a te plânge faţă de problema ta, de a fi concentrat doar pe problemă şi a nu vedea ieşirea sau puterea de a ieşi din situaţia negativă. De asemeni se mai observă o oarecare rigiditate faţă de posibilitatea “eliberării”, a capacităţii de a lupta, a acceptării soluţiilor. Se manifestă chiar o iritare, o izbucnire nervoasă ostilă, atunci când persoanei ce are nevoie de ajutor fie că-l solicită, fie că nu, i se prezintă soluţiile pe care trebuie să le adopte precum şi în faţa perspectivei  incomode a “luptei” personale. Persoana depresivă revine constant asupra schemei cognitive (gândirii) personale, credinţa în raţionamentele proprii fiind puternică şi dificil de schimbat.

Eficacitatea medicamentelor antidepresive

Potrivit unui studiu public recent în jurnalul Public Library of Science, eficienţa medicamentelor antidepresive nu este semnificativ mai mare decât a substanţelor placebo.

Irving Kirsch, profesor la Facultatea de Psihologie din cadrul Universităţii Hull, împreună cu alţi specialişti din Statele Unite şi Canada au reexaminat toate datele existente – cele publicate şi cele pe care companiile producătoare au preferat să nu le publice – privitoare la testele clinice în baza cărora a fost aprobată punerea pe piaţă a patru dintre cele mai prescrise substanţe antidepresive: fluoxetina (denumirea comercială Prozac), paroxetina (denumire comercială Seroxat), venlafaxin (denumire comercială Effexor), nefazadon (denumire comercială Serzone). Pacienţii cărora le-au fost administrate medicamentele antidepresive nu au înregistrat o ameliorare superioară celei raportate de grupul placebo, “trataţi” cu pastile de zahăr. Diferenţa de scor dintre medicamentele antidepresive şi placebo a fost de 0,32 – mult sub media standard de 0,50, necesară obţinerii licenţei de comercializare. Doar în testele făcute pe bolnavi cu depresie severă, efectul medicamentelor a fost semnificativ mai mare decât efectul placebo, însă aceasta s-ar datora “diminuării reacţiei la placebo, şi nu augmentării reacţiei la medicament.”

“În lumina acestor rezultate” declara prof. Kirsch, “prescrierea medicamentelor antidepresive nu se justifică decât în cazurile de depresie foarte severă şi numai după ce tratamentele alternative au eşuat.” Totodată “studiul ridică întrebări serioase cu privire la raportarea rezultatelor testelor clinice şi acordarea licenţei de comercializare a medicamentelor.” Dar semne de întrebare legate de deontologia producătorilor de medicamente antidepresive existau deja: în septembrie 2004, în Statele Unite ieşea la iveală faptul că industria farmaceutică şi Autoritatea americană de supervizare a alimentelor şi medicamentelor, Food and Drug Administration, omiseseră să facă publice dovezile pericolelor asociate folosirii antidepresivelor din clasa inhibitorilor selectivi ai captării de serotonină (SSRI), din care fac parte şi fluoxetina (Prozac) şi paroxetina (Seroxat). Potrivit analizelor, substanţele SSRI dublează riscul de suicid în rândul adolescenţilor depresivi. Cu ocazia audierilor, au fost raportate cazuri în care, după numai câteva zile de tratament cu SSRI, starea de depresie a adolescenţilor a degenerat de la moderat la suicidal. (Semnele Timpului aprilie 2008 )

Nebunia – o amenintare comuna – solutii

Serviciile de sanatate mintala din toata lumea se bazeaza in mod comun pe asumptia ca a fi suparat sau dezorientat este o stare asemanatoare unei boli, noteaza psihologul John Read de la Universitatea Auckland din Noua Zeelanda, in editia din 22 septembrie a grupului editorial Project Syndicate. In ziua de azi, din ce in mai multe probleme sunt considerate “tulburari” sau “afectiuni”, cauzate, se presupune, de predispozitii genetice sau dezechilibre chimice. In acest context, tristetea devine “tulburare depresiva”, grijile, “tulburare anxioasa”, iar timiditatea excesiva “tulburare a unei personalitati eschivante”. De asemenea, daca recurgi la bataie, suferi de o “tulburare exploziva intermitenta”, iar apelul in exces la bautura, medicamente, jocuri de noroc si mancare sunt considerate afectiuni mintale. Etichete asemanatoare se aplica persoanelor care recurg la prea putina mancare, somn, sau sex. Nici copiii nu scapa de aceste etichete. Daca esti slab la matematica suferi de ceea ce se poate numi “tulburari legate de matematica”, iar daca ignori sentimentele celorlalti ai pur si simplu o “tulburare de comportament”. Daca la aceste manifestari se mai adauga si furia, respectiva afectiune primeste numele de “sfidare ostila”. Unul din “diagnosticele” care apar des este tulburarea care presupune “deficitul de atentie/ hiperactivitate “. “Simptomele” acesteia includ neastamparul, pierderea diverselor lucruri, vorbitul excesiv, dificultatea de a se juca in liniste sau de a raspunde la mutari. In mod evident, se intampla ca unii copii sa aiba aceste probleme. Potrivit lui John Read, a face liste de comportamente, a da etichete cu rezonanta medicala oamenilor care manifesta astfel de comportament si a folosi ulterior prezenta acestor simptome pentru a dovedi ca o persoana sufera de anumite afectiuni mintale este o intreprindere nula din punct de vedere stiintific, deoarece nu ne spune nimic despre cauzele acestor tulburari si despre solutiile pe care le-am putea gasi. Care sunt motivele deci pentru care aceasta abordare simplista, in mod clar nestiintifica si deseori daunatoare a castigat o asemenea influenta? Un prim motiv ar fi ca pare tentant sa evitam sa ne confruntam cu evenimentele dureroase din viata noastra care ar putea fi cauza dificultatilor noastre. In plus, daca doar acceptam dignosticele la indemana, nimeni nu poate fi blamat. Nimeni nu trebuie sa recurga la vreo solutie diferita, in afara de cea care presupune luarea de pastile. Am fost doar suficienti de nenorocosi pentru a ni se intampla sa suferim de aceasta “afectiune”. In al doilea rand, un model de patologie individuala este de nepretuit pentru politicieni, in conditiile in care acestia nu mai sunt nevoiti sa cheltuiasca bani pentru programele de prevenire ale problemelor sociale cum ar fi stressul predominant, saracia, discriminarea, neglijarea copiilor, abuzurile, singuratatea, probleme despre care cercetarile au demonstrat in mod repetat ca joaca un rol important in afectarea sanatatii mintale. In al treilea rand, progresele incitante facute in domeniul tehnologiilor pentru studierea creierelor si genelor noastre ne-au insuflat speranta ca suntem pe cale de a descoperi cauzele biologice, sau solutiile, pentru a pune capat suferintei si confuziei umane. In al patrulea rand, nu trebuie uitat faptul ca industria farmaceutica, alimentata de dorinta noastra de a gasi rezolvari rapide, a depus un considerabil efort pentru a promulga notiunile de “tulburare” sau de “afectiune” in toate aspectele vietii noastre zilnice. Avand in vedere ca scopul fundamental al companiilor farmaceutice este producerea de profit pentru proprietarii acestora, pare extrem de firesc ca respectivele companii farmaceutice sa ne incurajeze sa consideram mancatul, dormitul sau sentimentele in exces (sau in deficit) drept afectiuni care necesita o cura cu medicamente. Pe de alta parte, sondajele de opinie din toata lumea indica ca majoritatea oamenilor sunt de parere ca problemele emotionale, incluzand chiar si pe cele considerate severe cum ar fi auzitul vocilor, sunt in primul rand cauzate de problemele pe care le avem, mai degraba, decât de afectiuni ale creierului sau de gene. De asemenea, publicul se declara de partea abordarilor psiho-sociale, cum ar fi discutiile cu alte persoane, acceptarea de sfaturi, sau ajutarea prietenilor pentru a face rost de o slujba, mai degraba decat medicamentele, electro-socurile sau admiterea intr-un spital psihiatric. Unii experti insista asupra faptului ca bolile mintale sunt boli ca toate celelalte, in pofida numeroaselor studii care arata ca, daca adoptam abordarea medicala, dobandim mai multe prejudecati si devenim mai speriati. Potrivit semnatarului articolului, serviciile pentru sanatate mintala ar trebui sa faca mai mult decat sa ne trateze sentimentele pe cale chimica sau sa controleze dificultatile copiilor nostri prin amfetamine. Exista un spectru variat de tratamente eficiente care nu presupun cresteri in greutate, disfunctii sexuale, pierderi de memorie sau dependenta. Sponsorii si decidentii politici care ne tin la curent cu ultimele cercetari au inceput sa introduca mai multe terapii care presupun discutii, mai multe alternative la spitalizare, mai multe servicii adaptate cultural, mai multe terapii adresate familiei si, cel mai important, o consultare mai autentica a celor care au nevoie de astfel de tratamente in privinta mijloacelor efective de tratament. Faptul ca aceste tratamente nu sunt folosite mai frecvent, nu inseamna ca ele nu sunt eficiente, ci ca ele nu aduc profituri companiilor de medicamente, conchide John Read. Sursa: sfaturimedicale.ro