Iubirea tip “baie hormonală”

Pare jignitor un asemenea titlu. Ne place sa vorbim despre dragoste în termeni ideatici şi care să ne inspire sentimente şi trăiri plăcute. Asemenea titlu nu cred că vă face plăcere. Totuşi mi-am permis să-l folosesc întrucât realitatea confirmă acest concept şi confirmă chiar multiple forme de degradare a ceea ce reprezintă dragostea pentru oameni. Această iubire de care vorbesc eu, este iubirea ce-şi trage seva exclusiv din sentimente şi nimic altceva. Îmi veţi spune “iubire nu înseamnă să ai sentimente faţă de cineva?”. Răspunsul este “în mare parte, da”. Dar vreau să vă arăt ce se întâmplă atunci când dragostea se reduce la sentimente. Cuvântul sentiment reprezintă un proces afectiv complex însă e şi sinonim cu, cuvântul ” simţământ” şi care provine din cuvântul “simţuri”. Deci, adeseori simţămintele noastre de dragoste, sunt de fapt senzaţiile produse de organele noastre de simţ. Iar organele de simţ responsabile de “apariţia” dragostei sunt organele sexuale. Atunci când spunem de cineva “mă simt nemaipomenit când el/ea vorbeşte” sau “fata asta m-a fermecat” sau “vai, mă simt deosebit când îl văd”, toate aceste senzaţii se datorează hormonilor “mobilizaţi”  de organele sexuale. Freud mergea şi mai departe spunând că întreaga noastră energie psihică se datorează de fapt energiei sexuale. Eu nu susţin acest lucru, însă vreau să vă spun că multe din acţiunile, trăirile, motivaţiile noastre, sunt determinate de energia sexuală.

Cercetătorii au arătat că în cazul tuturor cuplurilor, această “baie hormonală” durează cam 2 ani. Ce-nseamnă asta? Adică ceea ce simţim într-o relaţie cu o persoană de sex opus, durează în medie până în primii 2 ani de căsnicie. Unii ca să evite acest lucru gândesc că e bine să trăiască împreună fără să se căsătorească şi evită astfel acest neajuns. Dar nu e adevărat, ci din contră riscul ca relaţia să se destrame mai repede e dublu în acest caz. Dar ce putem face? Soluţia este ca să ne solidificăm dragostea pe altceva decât pe sentimente. Sentimentele să fie nu “rădăcina, ci rodul” iubirii, aşa cum se spunea în articolul precedent. Pe ce am putea baza sentimentele noastre? Aş spune eu pe raţiune, ascultare, activitate comună, imaginaţie, atitudine pozitivă faţă de celălalt şi nu în ultimul rând pe Dumnezeu. Lista poate continua însă mă opresc aici şi dacă consideraţi că e un subiect “productiv” solicitaţi-mă şi voi detalia.

În legătură cu sentimentele vreau să mai arăt un lucru pe care l-am conştientizat azi discutând cu cineva. Cred că aţi observat că de obicei fetele şi băieţii care nu ies în evidenţă prea mult, îşi găsesc pe cineva care să-i iubească mai greu decât băieţii şi fetele care deţin o frumuseţe care “sare în ochi”, care izbeşte simţurile, sau decât fetele care se îmbracă sexy sau băieţii populari etc. Însă poate aţi auzit de fete frumoase care se plâng că deşi au sunt admirate, n-au găsit pe cineva care să le aprecieze personalitatea şi ceea ce sunt ele cu adevărat. În cazul acestora iubirea pe care o găseşte această categorie de tineri nu este decât o exaltare a simţurilor (ca să nu-i zic altfel), un răspuns la acţiunea puternică (agresivitatea) exercitată de persoana lor asupra simţurilor celorlalţi.

În final doar o întrebare: voi pe ce vă fundamentaţi iubirea? Vă lăsaţi să v-arate doar inima? Vă lăsaţi mişcaţi de agitaţia produsă de “baia hormonală” a cărei ape înspumate trec după o anumită perioadă lăsând în urmă un suflet golit şi un caracter inflexibil, redevenit la forma iniţială de dinnainte de a-ţi cunoaşte partenerul de-o viaţă? Sau numai pentru o perioadă mult mai scurta? Implicaţiile schimbării le voi trata într-un articol viitor.

O “nouă” definiţie a …dragostei

“Cred că iubirea este în primul rând o alegere şi numai uneori un sentiment. Dacă vrei să simţi iubire, alege să iubeşti şi apoi ai răbdare.” (Gordon Atkinson)

M-am întrebat de unde are psihologul Gordon Atkinson acest tip de raţionament? Asta pentru că dicţionarele lingvistice cât şi cele psihologice definesc iubirea drept un sentiment sau un complex de sentimente. DEX-ul defineşte dragostea drept “sentiment de afecţiune pentru cineva sau ceva. Sentiment de afecţiune faţă de o persoană de sex opus; iubire, amor”. Această definiţie seamănă foarte mult cu ceea ce grecii înţelegeau prin eros – dragostea unei persoane faţă de persoana de sex opus, dragoste însoţită de pasiune. Cam asta înţelege şi lumea postmodernă prin dragoste. Însă ideea lui Atkinson seamănă mai degrabă cu ceea ce Biblia numeşte dragoste. Ea aduce un alt sens noţiunii de dragoste şi care a fost numită de greci agape. Termenul semnifică dragostea cuiva faţă de altcineva ce nu posedă şi nu manifestă niciun fel de atractivitate, şi implicit simţăminte, ci mai degrabă respingere. Se pare că acest concept a fost necunoscut (destul de necunoscut şi de lumea de azi) până în momentul în care a fost adus sacrificiul Divinităţii faţă de omul care L-a respins pe Dumnezeu ce a venit în persoana Fiului Său să-l salveze din condiţia sa mizeră şi nenorocită. Se poate scrie foarte mult despre dragoste. Însă nu doresc să vă explic prin propriile puteri, ci doar făcând apel la bunăvoinţa voastră de a urmări în articolul următor convorbirea dintre un consilier şi un cuplu în cadrul unei consilieri de cuplu. E vorba de o consiliere de tip creştin şi am făcut apel la expunerea unei astfel de consilieri deoarece consider că religia are de oferit cele mai bune răspunsuri în a ne ajuta să înţelegem această problematică: ce e dragostea? sentiment, alegere, raţiune. Cred că veţi înţelege foarte bine acest lucru urmărind trăirile acestui cuplu şi argumentele aduse, iar apoi vă invit cu căldură să vă prezentaţi comentariile voastre!

Convorbire între un Consilier creştin şi un cuplu

Voi prezenta sub formă de dialog convorbirea înregistrată în cadrul unei consilieri de tip creştin, realizată între un cuplu aflat la vârsta a doua reclamând impasul căsniciei lor odată cu epuizarea dragostei dintre ei, şi Consilierul ce le oferă îndrumarea necesară. Specific că acest articol se doreşte a aduce lămuriri celui precedent, O nouă definitie a …dragostei  în care dragostea este definită drept o alegere şi apoi un sentiment. 

- Noi credem că n-a mai rămas nimic în căsnicia noastră. Nu mai este dragoste, nu mai sunt sentimente, nu mai e nimic.

- Îmi pare rău pentru asta. Cred că va trebui să vedeţi care este problema între voi. Să vă mărturisiţi păcatele Lui Dumnezeu şi să învăţaţi să vă iubiţi unul pe altul.                                                                                      

- Dar v-am spus că nu mai simţim nimic unul pentru altul.

- Înţeleg, dar acest lucru este irelevant. Dumnezeu spune că trebuie să vă iubiţi unul pe altul. Dacă învăţaţi să acceptaţi acest lucru, simţirile de dragoste vor veni. Dragostea nu înseamnă să simţi ceva mai întâi. Ea începe cu trăirea în ascultare. Dragostea nu începe prin simţăminte ci ea începe prin ascultare.

- Ce, vreţi să spuneţi că noi trebuie să ne iubim unul pe altul în ciuda simţămintelor noastre?

- Da. Exact!

- Dar n-ar fi asta ipocrizie?

- Nu, aceasta ar fi ascultare de Dumnezeu care a poruncit: Bărbaţilor iubiţi-vă nevestele aşa cum a iubit şi Hristos Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea. Dragul meu (către soţ), Dumnezeu spune că tu ai responsabilitatea de a iubi pe soţia ta. Dragostea începe cu soţul a cărui dragoste trebuie să reflecte dragostea Lui Hristos.

- Ooo, eu n-aş putea s-o iubesc în felul ăsta!

- Atunci începe la un nivel mai jos decât acesta. Hristos a poruncit să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. După cum spune apostolul Pavel, ea, soţia, este semenul tău cel mai apropiat. Deci trebuie să-l iubeşti.

- Nu cred c-aş putea să fac nici acest lucru.

- În acest caz, vom începe la un nivel şi mai de jos: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri. Vezi, nu ai scăpare. Dumnezeu porunceşte să vă iubiţi în orice circumstanţe chiar dacă asta presupune să vă iubiţi întâi la nivelul de duşmani.

- Dar cum pot eu să iubesc un duşman?

- Aşa cum am spus, dragostea nu înseamnă să simţi ceva mai întâi. Hollywood-ul şi televizorul ne-au învăţat această falsă doctrină. Dragostea nu înseamnă că trebuie să simţi ceva mai întâi. Creştinul trebuie să respingă acest fel de iubire. Dragostea nu înseamnă a primi, ci a da. (Trebuie să dai întâi celuilalt, să-i împlineşti nevoile, înainte de a simţi ceva). “Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe Fiul Său pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică”. Nu uita toate declaraţiile de dragoste ale Lui din Scriptură. (Poate că nu simţim nimic când le citim, dar, atunci când dăm din timpul nostru, din banii noştri etc., începem să simţim ceva ce n-am mai simţit înainte). Dar pentru ca această simţire să fie durabilă, ea trebuie să  fie fructul şi nu rădăcina dragostei. Când ajungi să investeşti suficient de mult din tine în altcineva, vei ajunge să simţi tot ce vrei pentru acea persoană. Scriptura spune:”acolo unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră”.

- Poate, dar mie tot mi se pare că ar fi un act ipocrit.

- Nu. Niciodată nu eşti ipocrit când asculţi de Dumnezeu. Dacă crezi că eşti ipocrit înseamnă că ai căzut în capcana diavolului. În fiecare dimineaţă, în ciuda simţurilor mele îmi trag plapuma de pe mine şi mă scol. Mă face aceasta un ipocrit?

- Cred că nu.

- Atunci ce mă poate face ipocrit?

- Presupun că aţi fi ipocrit dacă v-aţi lăuda căt de mult vă place să vă sculaţi dimineaţa.

- Dacă spun mi-e greu să iubesc, dar o fac pentru că trebuie, nu sunt ipocrit. Însă dacă spun mi-e uşor să iubesc în timp ce mi-e greu, atunci aş fi ipocrit. Dacă faci ce spune Scriptura şi dai un pahar cu apă duşmanului tău deşi simţi că nu vrei s-o faci, te face asta ipocrit? Atunci ce te face ipocrit? Dacă aş spune că am simţit că vreau s-o fac. Ascultarea poate rezolva problemele noastre emoţionale, emoţii ce au fost pervertite. Ascultarea e drumul către normalitate.

Vezi că nu e deloc ipocrizie să te străduieşti să iubeşti. Această idee este minciuna lui Satana care-ţi cere să justifici a nu da ceva aproapelui tău, folosind ca scuză că ascultarea de Dumnezeu neînsoţită de simţire este ipocrizie.