Dansul în jurul problemei

De curând am făcut o descoperire destul de macabră dar întrucâtva adevărată întrucât pare a se potrivi fenomenelor psihologice descrise în literatura de specialitate. V-aţi gândit vreodată că noi uneori avem nevoie de probleme, negativism, depresie si alte lucruri de genul acesta, întunecate? Da, da, nu bat câmpii, când aceste lucruri vin în viaţa noastră, în primul rând noi suntem cei care le cerem şi noi ni le „livrăm” nouă înşine. Efectul acesta psihologic ne arată că atunci când te temi de un lucru, sau când ai o anumită anxietate în legătură cu ceva şi acel ceva te apasă mult şi îţi e frică să nu se împlinească în viaţa ta, ajungi totuşi ca prin intermediul subconştientului tău să te comporţi în aşa fel încât tu însuţi să fie cel care aduce şi împlineşte lucrul de care te temeai. Însă atunci când acel lucru se întâmplă, te resemnezi şi-ţi spui: „Uite ştiam că exact aşa se va întâmpla, eu n-am nicio vină pt. asta, aşa a fost să fie şi n-am putut face nimic”. Şi deşi ceea ce s-antâmplat te face să suferi, crezi că ai făcut tot posibilul pt. a preveni acel lucru, ţi-ai făcut datoria, dar n-ai avut ce face pt. că situaţia te-a depăşit şi nu e sub nicio formă sub controlul tău. Faptul psihologic în continuare care se petrece este acela de rămânere în această suferinţă sufletească şi în lipsa întrezăririi unei alte soluţii, lipsa unui alt orizont. Dacă cineva care ţine la tine îţi oferă o soluţie pozitivă care nu corespunde raţionamentului tău, îi respingi soluţia crezând că nu e realist şi obiectiv. Ţi se pare că soluţiile ce se încadrează în spectrul mai puţin colorat de „fluturaşi roz” şi pozitivism, ca să nu-i spunem altfel, sunt mai ok, mai obiective şi mai de dorit de a fi acceptat pt. viaţa reală pt a te feri de alte suferinţe şi pericole viitoare. Însă lucrurile nu stau neapărat aşa cum le vezi, aşa cum te-ai obişnuit să crezi deşi îţi imaginezi că evaluarea ta e cea mai bună.

Sper ca intrarea în detalierea dinamicii fenomenelor noastre psihologice, să te facă să te răzgândeşti măcar puţin. Altfel articolul n-ar avea prea multă valoare. Faptul că în momentul resemnării, te mulţumeşti să rămâi aşa, se datorează, deşi n-ai întrevăzut asta şi nu-ţi place să recunoşti, confortului psihic, unei mulţumitoare comodităţi sau a lipsei dorinţei de a lupta. De ce să mai lupţi, când e mai comod, mai uşor aşa, oricum eşti sigur că lupta e prea mare, prea solicitantă şi din start pierdută. Dacă te-ai confruntat cu o asemenea situaţie, probabil ai gândit şi în felul acesta, dar poţi să iei în considerare faptul că de multe ori lucrurile nu stau aşa cum le vedem noi, iar situaţia nu-i aşa de complicată pe cât credem. Ceea ce e sigur, e că acest fapt, aşa cum am spus e mai comod, mai uşor şi mai credibil de acceptat. Faptele psihologice nu se opresc aici. Mai e încă un lucru: un mecanism de apărare numit „Refugiu în reverie” prin cazul specific ce se numeşte „eroul suferind”. Ne place statutul de suferind, de martir, pt. că astfel în primul rând noi, apoi şi ceilalţi, ne putem aprecia eul, ne spunem ce persoane valoroase suntem dar suntem atât de lovite de probleme iar ceilalţi nu ne-nţeleg. E un paradox al naturii umane că uneori ne dorim să suferim fizic şi psihic ori pt. a câştiga atenţia şi afecţiunea celorlalţi după care tânjim, ori în cazul nostru pt. a câştiga admiraţia propriului nostru eu care se înalţă şi găseşte satisfacţie în suferinţă pt. că interpretează sau foloseşte suferinţa ca pe un mijloc de autocompătimire şi autoadorare. Am mai descris aceste lucruri în articolul „Autocompătimirea piedică în calea iertării”.

Un alt lucru pe care l-am afirmat şi nu l-am explicat suficient este acela al atragerii problemei şi a împlinirii propriilor temeri împotriva voinţei noastre. Un exemplu îl am la îndemână din literatura română pt. copii, din povestea „Prostia omenească”, şi pe care l-am abordat de asemeni într-unul din primele articole. Lucrurile de-acolo nu se potrivesc în totalitate problemei dezbătute aici, dar iese în evidenţă starea psihologică de „set” şi anume acea stare de pregătire în vederea aşteptării unui lucru rău ce urma să se întâmple. Cred că dacă autorul poveştii s-ar fi focalizat asupra personajelor care se temeau pt. copil din cauza drobului de sare şi nu pe reacţia personajului „normal” de-acolo, faptele ce s-ar fi derulat, ar fi dus la prăvălirea drobului pe copil. Pt. a mă face înţeles, voi mai folosi un exemplu pueril: fiind copil să zicem că îţi doreşti un fruct pe care l-ai zărit în grădina vecinului şi arată aşa bine, dar e foarte periculos să ţi-l însuşeşti, pt. că e greu de urcat în pom şi apoi ce ar zice persoanele care răspund de tine dacă faci asta. Dar îţi doreşti foarte mult acel fruct, arată aşa bine, însă crezi că în ziua în care te vei strecura şi căţăra până în vârful pomului, vei cădea sigur, vei păţi ceva rău şi pe deasupra vei mânca o bătaie bună şi vei fi dezaprobat de toţi. Totuşi nu rezişti şi la un moment dat îţi faci curajul necesar şi treci la realizarea faptei propuse sperând în victorie dar cu inima cât un purice,  bătând foarte tare şi cu teama că ceva rău se va-ntâmpla. Desigur inevitabilul se produce, cazi din copac, te găseşte proprietarul şi te „livrează” părinţilor care după ce îţi revii, te pedepsesc drastic pt. fapta ta. Cum reacţionezi în continuare? Îţi spui: „ştiam că aşa se va-ntâmpla”, te consideri o victimă, faptul că nimeni nu te-nţelege iar tu suferi în tăcere pt. respingerea ta ca persoană de ceilalţi. Bineînţeles te gândeşti şi accepţi ce-i mai rău cu privire la tine, gândind că exact aşa este şi nu vezi o altă rezolvare decât această resemnare dătătoare de suferinţă sufletească dar în acelaşi timp confortabilă din punct de vedere psihic şi „binefăcătoare” eului tău. Dar oare care ar fi alternativa? Ai putea alege să lupţi. O modalitate ar fi să-ţi asumi fapta, să declari că nu eşti o victimă ci un vinovat, să-ţi ceri iertare şi să-ţi recunoşti dorinţa pe care ţi-o dă înfruptarea din acel fruct apelând la modalitatea acceptată social de a avea parte de el: să ceri. Sau poate că având prieteni de seama ta, toţi îţi spun că doar aşa puteai proceda, neexistând o altă cale, însă consecinţele pt. acea faptă doar tu eşti cel care le înduri.

Poate că exemplul meu vi se pare naiv, dar aţi putea înlocui acel fruct cu orice năzuinţă personală care vi se pare dificilă,  greu de atins şi care necesită şi lupta cu percepţia generală a celor din jurul vostru. Îţi doreşti să atingi acel lucru pt. că fără el nu vei fi împlinit, însă te temi foarte tare că nu vei reuşi pt. că „ţi se pare” că sunt multe probleme şi obstacole care te vor împiedica. Ei bine dacă urmezi acest raţionament, îţi spun că ai şanse foarte mari să urmezi exact această cale. Ce-i de făcut? Dacă te afli înainte de atingerea acestui ţel important pt. tine, schimbă-ţi raţionamentul, înlătură gândirea negativă şi nu crede în mitul „nobleţei”, superiorităţii gândurilor negative. Ele nu sunt mai realiste decât cele pozitive, ci doar aparţin extremei zonei de jos şi te ţin acolo pt. că nu te lasă să te ridici. Iar dacă eşti la momentul „resemnării”, al victimizării, nu te mulţumi cu această stare de aparent confort pt. că în timp vei regreta că n-ai fost în stare sau n-ai făcut mai mult când a trebuit. Ridică-te şi luptă în primul rând cu tine, cu gândurile negative, cu prejudecăţile sau chiar cu percepţia nefolositoare ţie, care aparţine celor din jur.

Dacă nu am bătut câmpii cu acest articol, dacă nu a fost prea pueril, dacă v-aţi confruntat cu astfel de probleme şi situaţii, şi aţi găsit informaţii folositoare pt. voi, vă rog foarte mult să vă exprimaţi acordul sau dezacordul faţă de cele scrise.