Scurt comentariu cu privire la abuzurile şi devierile sexuale comise de creştini

Motto. Domnul i-a zis lui Cain: „Unde este fratele tău Abel?” El a răspuns: „Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?” Gen.4,9

De cele mai multe ori atunci când apare o problemă se caută vinovaţi, cauze, soluţii. În legătură cu, cazul de abuz sexual faţă de un minor, recent petrecut şi care a lovit, cutremurat şi întristat biserica noastră, având în vedere şi persoana de notorietate pentru creştinii români implicată, consider că ar fi potrivit să punem în aplicare o prevenţie activă şi o împărţire a responsabilităţii în cazul acesta. Nu ne e util să ne minunăm, să condamnăm şi să discutăm . Dacă s-a petrecut un lucru atât de regretabil, avem şi noi o părticică mai mare sau mai mică de vină şi spun asta nu ca să culpabilizez în mod arbitrar. Însă atunci când se întâmplă ceva negativ, rareori cauza e singulară şi rareori există un singur vinovat, în realitate majoritatea problemelor sunt multicauzale şi au în spate o multitudine de factori printre care un loc important îl ocupă familia, apoi noi ceilalţi, prieteni, fraţi, persoane competente.

Textul pe care l-am afişat la început doresc să nu-l aplicăm doar la persoana vinovată ci la noi toţi, pentru că Domnul ne vede responsabili pe noi pentru fraţii noştri, fie ei victime sau vinovaţi care până la urmă sunt tot victime ale ispitei şi păcatului. Situaţia negativă care se produce, păcatul, apare mereu într-un context de condiţii „favorabile” faptului negativ şi printr-un concurs de situaţii negative cum ar fi: condiţii familiale aspre, influenţă familială deficitară, ispită, păcate nebiruite, neinformare, lipsă de comunicare, însingurare etc.

Consider că în afară de măsurile propuse de a vorbi mai mult copiilor de ce şi cum să se ferească, e nevoie în primul rând să responzabilizăm mai mult părinţii să se implice activ în educaţia copiilor întrucât rolul activ al părinţilor în educaţia copiilor lor a scăzut drastic, apoi în responsabilizarea bisericii în a se implica mai mult prin serviciile de diaconie în susţinerea, suportul şi întărirea personală, afectivă şi spirituală a membrilor bisericii. Un lucru foarte necesar în viziunea mea ar fi introducerea unor consilieri creştini în biserică. Aşa cum în alte ţări şi alte biserici există astfel de persoane, nu e deplasat ci necesar să dezvoltăm şi noi conceptul de consiliere creştină. Cine ar putea îndeplini astfel de servicii? Psihologi creştini, pastori cu pregătire psihologică sau asistenţi sociali. Aceşti consilieri ar trebui să se intereseze, să ia contact cu toţi membrii, să recunoască potenţiale necesităţi de intervenţie, dar să desfăşoare şi seminarii psihoeducative cu membrii, familiile sau copiii din biserică. Nu în ultimul rând datoria de implicare pentru prevenirea lucrurilor negative ar trebui să aparţină tuturor membrilor. Cred că relaţiile noastre sociale unii cu alţii în cadrul bisericii au sărăcit şi nici măcar nu ne mai cunoaştem unii pe alţii. Ne-am obişnuit să dezvoltăm relaţii doar cu prietenii şi cei cunoscuţi, în timp ce sunt mulţi fraţi ai noştri singuri şi care „flămânzesc” în a schimba o vorbă cu cineva, în a-şi discuta problemele şi a primi susţinere, dar nu are nimeni cine să le ofere aceste lucruri.

O atenţie deosebită trebuie acordată familiei pentru că multe astfel de dezechilibre îşi au rădăcina în familie, problemele nerezolvate şi acutizate aici îşi lasă amprenta asupra viitorilor adulţi şi aceste probleme înmagazinate în mod latent îşi fac apariţia la un moment dat în viaţa persoanei care a avut tangenţă cu problemele datorate părinţilor sau cu alte dezechilibre. I-adevărat uneori oricât încercăm să prevenim, tot suntem surprinşi întrucât legea păcatului e mai puternică decât noi şi de multe ori ne recunoaştem învinşi. De aceea slabele noastre eforturi e necesar a fi coroborate cu puterea Celui care poate să intervină cu un real efect viaţa bisericii şi a membrilor ei. Deci o provocare importantă pentru noi ar fi conştientizarea nevoii de a fi în legătură mai profundă cu Sursa puterii pentru schimbarea vieţii a oricărui păcătos prin chemarea la o reformă a rugăciunii credincioşilor pentru dejucarea planurilor Diavolului care râde şi îşi bate joc de Biserica Lui Hristos şi de păcătoşii slabi care o compun. Ar fi cea mai mare indiferenţă şi lipsă de responsabilitate dintre toate cele amintite la început următorul lucru: ignorarea puterii Celui care se află aşa aproape de noi şi doreşte să ne-ajute în obţinerea biruinţei acestei vieţi asupra păcatului.

În final, pentru a fi mai util comentariul meu, iată o sintetizare a măsurilor propuse:

- o chemare la rugăciune colectivă a membrilor prin conştientizarea nevoii de Dumnezeu în viaţa personală dar şi a bisericii;

- o organizare mai bună a serviciilor de diaconie prin vizitarea şi oferirea suportului tuturor membrilor bisericii;

- unor consilieri creştini care pot fi: psihologi, asistenţi sociali, pastori, şi care să realizeze servicii active de consiliere, investigare a potenţialelor dezechilibre şi intervenţie la nivel personal, familial şi colectiv;

- responsabilizarea părinţilor avându-se în vedere o mai activă implicare în educaţia, înţelegerea şi comunicarea cu copiii lor;

- informarea copiilor cu privire la comportamentul dezirabil din partea lor şi al celor din jurul lor;

- organizarea de seminarii pentru familie cu privire la modul corect de vieţuire creştină dar şi la greşelile frecvente întâlnite în cadrul familial;

- conştientizarea nevoii de dezvoltare a relaţiilor interpersonale între membrii bisericii şi oferirea susţinerii noastre celor din jur;

- combaterea neglijenţei şi indiferenţei sociale în biserică;

- combaterea prejudecăţilor a unora faţă de ceilalţi, combaterea discriminării;

- dezvoltarea comunicării, a activităţilor în mijlocul bisericii dar şi a activităţilor sociale în afara ei.