Părinţii elicopter şi cel mai bun prieten al copiilor
Vă întrebaţi de unde am mai scos acest titlu, nu-i aşa? Aceasta este noua găselniţă a americanilor. Conceptul presupune următoarele: “părinţii îşi lasă copiii să facă ce vor, ca mai apoi să le sară în ajutor pentru a-i salva de consecinţele negative ale comportamentului lor”(Semnele timpului nr. jubiliar 2008). Ce spuneţi, e convenabil? Se vorbeşte tot mai mult de independenţa copiilor, de libertatea acordată lor, chipurile, copilul se poate dezvolta liber şi multilateral, se doreşte o personalitate puternică şi precoce, suntem fascinaţi de copiii foarte inteligenţi şi “tupeişti”. Ştiţi ce mi-a povestit o învăţătoare? Le apreciez în mod deosebit pe învăţătoare pentru dedicarea şi creativitatea lor. Fac tot felul de chestii pt. copii. Aceasta de care vă relatez, ne povestea ce are de gând să facă pt copilul său (copil pe care-l are în afara căsătoriei în prezent nefiind căsătorită). Întrucât ea personal în copilărie nu a avut o cameră personală, doreşte acum să-i facă o cameră cu totul deosebită plodului ei de 5 ani. Va decora pereţii camerei cu nişte colaje reprezentând planetele din Univers cât şi alte lucruri interesante. Şi asta nu-i nimic. Care credeţi că va fi apogeul acestei deosebite creaţii infantile? În mijlocul planetelor şi implicit al Universului, va străluci…. nu soarele, ci fotografia plodului în mărime naturală. Şi asta îi va produce o fericire extraordinară, declară această mamă atât de bineintenţionată. Eu i-am zis: “nu face asta întrucât îi va dezvolta un egocentrism puternic”. Ei şi? îmi spune, nu aşa trebuie? N-am reuşit s-o conving. Voi ce părere aveţi, am luat-o eu razna? Vă invit să vă spuneţi părerile. Ea credea că aceasta este o prioritate pt. copil însă faptul că-l creşte fără tată nu. Astăzi în SUA, procentul copiilor care cresc doar cu mama a depăşit o cifră impreionantă, 40%. Dar aceasta nu este văzută ca o problemă. Însă tablourile statistice sunt extrem de sumbre: dintre copiii lipsiţi de dragostea şi autoritatea tatălui 70% sunt delincvenţi juvenili, 71% abandonează liceul, 80% sunt violatori motivaţi de mânie, 85% au tulburări de comportament iar pe primul loc, cu 90% sunt copiii care devin cerşetori sau fug de-acasă. Impresionant nu? Modernitatea spune că nu-i nici o problemă de câţi părinţi şi de cine e crescut copilul. Psihopedagogia spune că e mult mai nefavorabil pt. un copil ca să treacă prin experienţa divorţului părinţilor, în raport cu posibilitatea creşterii sale într-un mediu linilştit cu un părinte. Pe de-o parte aşa este dar statisticile spun că monoparentalitatea e un rău nu cu mult mai mic decât divorţul.
Pe lângă monoparentalitate, divorţul, concubinajul, parentalitatea adolescentină, reprezintă alte conjuncturi nefaste pt. copii. În raport cu efectele nefavorabile produse, pe primul loc se situează într-adevăr divorţul întrucât are o dinamică deosebită. Aici copilul poate viziona şi experimenta prin intermediul tuturor simţurilor şi capacităţilor sale fenomene situate pe o plajă largă: o dragoste în suferinţă, ură, manifestări emoţionale puternice, descrieri negative şi înşelătoare ale mamei sau tatălui, un volum al confruntărilor personale verbale şi fizice foarte mare, rupturi ale relaţiilor, ale sentimentelor, dezrădăcinare etc. lista poate continua destul de mult. Cred că părinţii care divorţează nu ştiu că 75% dintre copiii lor se împotrivesc divorţului. Efectele psihologice resimţite sunt chiar mai puternice decât cele cauzate de decesul unui părinte. Acestea pot fi: “probleme de relaţionare pe termen lung, de integrare socială, de vorbire, astm, migrene, în timp ce copiii ce trăiesc cu părinţii lor au o sănătate mai bună cu 30 – 35%.” Dar divorţul s-a bagatelizat. “Până la a 18-a aniversare, jumătate din copiii americani vor fi martori ai divorţului părinţilor lor. Din aceştia, aproape jumătate vor apuca şi ziua celui de-al doilea divorţ al părinţilor recăsătoriţi”(Semnele timpului nr. jubiliar 2008). Şi dacă în toate acestea nu găsiţi probleme majore, aflaţi că 80% din pacienţii adolescenţi din spitalele de psihiatrie, sunt din familii destrămate. Tentativele de suicid, începerea vieţii sexuale la vârste fragede, descriu doar revolta care-i macină şi completează lista efectelor psihologice. E numai normal ca la vârsta maturităţii, 2 din 3 adulţi nu vor să aibă copii invocând divorţul părinţilor.
Despre celelalte două categorii enumerate mai sus, uniunea consensuală (concubinaj) şi părinţii adolescenţi, imi permit să nu mai amintesc pt. a nu lungi excesiv articolul. Puteţi afla un tablou mult mai complet în revista Semnele timpului ultimul număr, de unde mi-am luat şi exemplele statistice. În final vreau să vă împărtăşesc doar experienţa mea de psiholog şcolar. Când mi se dă de lucrat cu un copil problemă, de cele mai multe ori găsesc explicaţii în mediul familial al copilului. Totuşi din scurta mea activitate, îndeosebi o anumită situaţie, a avut o relevanţă pronunţată pt. mine. Într-un orăşel din colţul estic al României, o clasă a III-a avea în componenţă covârşitoare copii din familii ce au suferit una din transformările descrise mai sus. Doar doi copii aveau familii formate din ambii părinţi. Care credeţi că era tabloul manifestărilor şcolare, emoţionale şi de personalitate? Toţi copiii din prima categorie, aveau cel puţin o problemă din acest tablou. Ori erau implicaţi în confruntări fizice, ori aveau rezultate şcolare slabe, ori deranjau orele, ori aveau manifestări emoţionale dezechilibrate. În fiecare zi existau câteva mostre ale acestor comportamente. Primii doi la catalog ghiciţi cine erau? Copiii cu familii normale. Dacă credeţi că sunt extrem de subiectiv şi exagerez, vă pot da posibilitatea unei prime surse de informaţii - învăţătoarea acestei clase şi astfel să mă verificaţi.
Îmi permit să închei tot cu cifre statistice. 73% din tinerii participanţi la un sondaj, au declarat că relaţia cu familia, respectiv timpul petrecut cu familia, reprezintă reţeta fericirii. Şi dacă sunteţi sau veţi fi dintre cei a căror căsnicie este ameninţată, să nu-i credeţi pe psihologii care spun că la un moment dat pot apărea incompatibilităţi de netrecut. Dacă acestea nu au existat un număr de ani, ele nu pot apărea mai târziu. Vreau să vă aminitiţi că un studiu condus de Institute for American Values, arată că 8 din 10 cupluri care au evitat divorţul erau fericite 5 ani mai târziu. Asta ca să nu mai vorbim de fericirea copiilor, deja aţi aflat care este opţiunea lor.
A şi…. era să uit. Cel mai bun prieten al multor copii este calculatorul!
