Iubirea tip “baie hormonală”

Pare jignitor un asemenea titlu. Ne place sa vorbim despre dragoste în termeni ideatici şi care să ne inspire sentimente şi trăiri plăcute. Asemenea titlu nu cred că vă face plăcere. Totuşi mi-am permis să-l folosesc întrucât realitatea confirmă acest concept şi confirmă chiar multiple forme de degradare a ceea ce reprezintă dragostea pentru oameni. Această iubire de care vorbesc eu, este iubirea ce-şi trage seva exclusiv din sentimente şi nimic altceva. Îmi veţi spune “iubire nu înseamnă să ai sentimente faţă de cineva?”. Răspunsul este “în mare parte, da”. Dar vreau să vă arăt ce se întâmplă atunci când dragostea se reduce la sentimente. Cuvântul sentiment reprezintă un proces afectiv complex însă e şi sinonim cu, cuvântul ” simţământ” şi care provine din cuvântul “simţuri”. Deci, adeseori simţămintele noastre de dragoste, sunt de fapt senzaţiile produse de organele noastre de simţ. Iar organele de simţ responsabile de “apariţia” dragostei sunt organele sexuale. Atunci când spunem de cineva “mă simt nemaipomenit când el/ea vorbeşte” sau “fata asta m-a fermecat” sau “vai, mă simt deosebit când îl văd”, toate aceste senzaţii se datorează hormonilor “mobilizaţi”  de organele sexuale. Freud mergea şi mai departe spunând că întreaga noastră energie psihică se datorează de fapt energiei sexuale. Eu nu susţin acest lucru, însă vreau să vă spun că multe din acţiunile, trăirile, motivaţiile noastre, sunt determinate de energia sexuală.

Cercetătorii au arătat că în cazul tuturor cuplurilor, această “baie hormonală” durează cam 2 ani. Ce-nseamnă asta? Adică ceea ce simţim într-o relaţie cu o persoană de sex opus, durează în medie până în primii 2 ani de căsnicie. Unii ca să evite acest lucru gândesc că e bine să trăiască împreună fără să se căsătorească şi evită astfel acest neajuns. Dar nu e adevărat, ci din contră riscul ca relaţia să se destrame mai repede e dublu în acest caz. Dar ce putem face? Soluţia este ca să ne solidificăm dragostea pe altceva decât pe sentimente. Sentimentele să fie nu “rădăcina, ci rodul” iubirii, aşa cum se spunea în articolul precedent. Pe ce am putea baza sentimentele noastre? Aş spune eu pe raţiune, ascultare, activitate comună, imaginaţie, atitudine pozitivă faţă de celălalt şi nu în ultimul rând pe Dumnezeu. Lista poate continua însă mă opresc aici şi dacă consideraţi că e un subiect “productiv” solicitaţi-mă şi voi detalia.

În legătură cu sentimentele vreau să mai arăt un lucru pe care l-am conştientizat azi discutând cu cineva. Cred că aţi observat că de obicei fetele şi băieţii care nu ies în evidenţă prea mult, îşi găsesc pe cineva care să-i iubească mai greu decât băieţii şi fetele care deţin o frumuseţe care “sare în ochi”, care izbeşte simţurile, sau decât fetele care se îmbracă sexy sau băieţii populari etc. Însă poate aţi auzit de fete frumoase care se plâng că deşi au sunt admirate, n-au găsit pe cineva care să le aprecieze personalitatea şi ceea ce sunt ele cu adevărat. În cazul acestora iubirea pe care o găseşte această categorie de tineri nu este decât o exaltare a simţurilor (ca să nu-i zic altfel), un răspuns la acţiunea puternică (agresivitatea) exercitată de persoana lor asupra simţurilor celorlalţi.

În final doar o întrebare: voi pe ce vă fundamentaţi iubirea? Vă lăsaţi să v-arate doar inima? Vă lăsaţi mişcaţi de agitaţia produsă de “baia hormonală” a cărei ape înspumate trec după o anumită perioadă lăsând în urmă un suflet golit şi un caracter inflexibil, redevenit la forma iniţială de dinnainte de a-ţi cunoaşte partenerul de-o viaţă? Sau numai pentru o perioadă mult mai scurta? Implicaţiile schimbării le voi trata într-un articol viitor.