Centrul respingerii şi povestea “neuronilor oglindă”

Deşi acest titlu se potriveşte mai degrabă unei povestioare de copii, cele scrise mai jos nu sunt deloc poveşti şi nici evocări filosofice, ci sunt lucruri cât se poate de reale întrucât vin din partea oamenilor de ştiinţă care le-au descoperit prin cercetare intensă. Ele au produs o impresie puternică asupra minţii mele şi aşa că ceea ce am auzit din gura Dr. Zeno Charles-Marcel, decanul Facultăţii de Ştiinţe Medicale a Universităţii Montemorelos din Mexic, mi-am permis să supun şi onoratei voastre atenţii.

Pe scurt, ultimele cercetări în privinţa neurologiei, ne spun următoarele lucruri: v-aţi gândit vreodată că atunci când ceva sau cineva ne ipresionează, această impresie nu e doar o emoţie trecătoare ce dispare definitiv după o perioadă de timp? Cercetările neurologilor ne spun că aceste impresii sunt înregistrate foarte bine de creierul nostru şi sunt stocate pt. totdeauna. Nu vi s-a întâmplat ca uneori o astfel de impresie pe care-o credeaţi uitată să vă invadeze sufletul fără ca prezenţa acesteia să aibă vreo coerenţă? S-a descoperit cu destul de mare exactitate zona din creier responsabilă cu înregistrarea şi stocarea impresiilor, oamenii de ştiinţă indicând lobii frontali, responsabili de acest lucru, şi se poate indica chiar nervii care conlucrează la receptarea impresiilor, mai mult chiar, se cunosc şi tipurile de neuroni care le înregistrează. Aceştia sunt aşa-numiţii “neuroni oglindă”. Atunci când întâlnim pe cineva care ne impresionează, aceşti neuroni lucrează intens şi realizează ceva, ce este de fapt o parte din noi care reproduce imaginea şi caracteristicile acelei persoane. Este creat în mintea noastră un model, o dublură a acelei persoane şi care deţine particularităţile descoperite de noi la acea persoană. Această ”dublură”, conţine o imagine a acelei persoane, conţine date, emoţii simţite faţă de respectiva persoană şi chiar ne permite să realizăm şi un model a ceea ce acea persoană ar putea fi. Spre exemplu dacă intuim ce simte, ce gândeşte acea persoană nu este pt. că suntem profeţi, ci acel model ne ajută să intuim acele lucruri. Astfel că în mintea noastră se găsesc modelele, imaginile familiei, prietenilor şi chiar duşmanilor noştri.

Subiectul devine interesant când noi avem probleme cu unele din aceste persoane a căror imagine o deţinem. Când ne supărăm, sau simţim mânie faţă de aceştia, de fapt noi reacţionăm împotriva unei părţi din noi, care deţine imaginea persoanelor ce întrunesc obiectul mâniei noastre. Această reacţie poate merge de la respingere, mânie până la ostilitate şi chiar cinism. Aceşti medicinişti spun că atunci când avem astfel de sentimente, noi punem acele persoane create în mintea noastră care sunt reproducerile persoanelor reale, într-un centru pe care ei l-au denumit “Centrul respingerii“. Când avem ceva împotriva cuiva, noi îl plasăm pe acel om în Centrul respingerii. Poate că această acţiune este justificată întrucât acea persoană a făcut ceva care ne-a supărat şi gândim că ea este acolo pt. că merită să fie acolo. Şi, în mintea noastră, noi acţionăm împotriva acelei persoane, ne răzbunăm pe ea. Uneori simţim o mânie atât de intensă încât am vrea să facem lucruri foarte rele celor ce ne-au greşit, dar de cele mai multe ori ne abţinem. Însă în mintea noastră nu. Întrebarea care se pune este, acţionând împotriva acelor imagini, acţionăm împotriva persoanelor care ne-au supărat? Nu, ci acţionăm împotriva nouă înşine. De exemplu dacă eu vreau să otrăvesc pe cineva numai că otrava o beau eu, gândind că astfel mă răzbun pe el/ea, pân la urmă cine este otrăvit? Eu, bineînţeles. Poate veţi spune: ei şi până la urmă ce-i cu toate astea, aşa sunt eu. Cercetătorii însă spun că atunci când punem “persoane” în Centrul respingerii, noi dezvoltăm mânie, ostilitate, cinism şi agresivitate şi toate acestea duc la creşterea posibilităţilor de a dezvolta cancer şi creşte riscul apariţiei atacului de inimă, infarctului. Acestea sunt doar câteva dintre riscuri, există mai multe. Noi am ajuns să gândim că ceea ce mâncăm are efect asupra corpului nostru, însă iată că şi ceea ce gândim are efecte la fel de mari iar uneori mai mari decât alimentaţia sau alte lucruri.

Concluzia este că atunci când ne supărăm sau decidem să fim mânioşi faţă de cineva, principalii “beneficiari” ai răului suntem noi înşine! Dacă aprobaţi acest lucru, atunci fiţi supărăcioşi şi ostili în continuare. Totuşi, aş spune eu că nimeni nu merită tratamentul pe care “bunătatea” noastră îl aprobă faţă de cineva. Şi deci nici măcar noi înşine! Vă doresc ca în Centrul de respingere sau mai bine zis de Detenţie, să acordaţi cât mai multe graţieri “prizonierilor” aflaţi acolo! Astfel generozitatea voastră va fi răsplata voastră!

Iubirea tip “baie hormonală”

Pare jignitor un asemenea titlu. Ne place sa vorbim despre dragoste în termeni ideatici şi care să ne inspire sentimente şi trăiri plăcute. Asemenea titlu nu cred că vă face plăcere. Totuşi mi-am permis să-l folosesc întrucât realitatea confirmă acest concept şi confirmă chiar multiple forme de degradare a ceea ce reprezintă dragostea pentru oameni. Această iubire de care vorbesc eu, este iubirea ce-şi trage seva exclusiv din sentimente şi nimic altceva. Îmi veţi spune “iubire nu înseamnă să ai sentimente faţă de cineva?”. Răspunsul este “în mare parte, da”. Dar vreau să vă arăt ce se întâmplă atunci când dragostea se reduce la sentimente. Cuvântul sentiment reprezintă un proces afectiv complex însă e şi sinonim cu, cuvântul ” simţământ” şi care provine din cuvântul “simţuri”. Deci, adeseori simţămintele noastre de dragoste, sunt de fapt senzaţiile produse de organele noastre de simţ. Iar organele de simţ responsabile de “apariţia” dragostei sunt organele sexuale. Atunci când spunem de cineva “mă simt nemaipomenit când el/ea vorbeşte” sau “fata asta m-a fermecat” sau “vai, mă simt deosebit când îl văd”, toate aceste senzaţii se datorează hormonilor “mobilizaţi”  de organele sexuale. Freud mergea şi mai departe spunând că întreaga noastră energie psihică se datorează de fapt energiei sexuale. Eu nu susţin acest lucru, însă vreau să vă spun că multe din acţiunile, trăirile, motivaţiile noastre, sunt determinate de energia sexuală.

Cercetătorii au arătat că în cazul tuturor cuplurilor, această “baie hormonală” durează cam 2 ani. Ce-nseamnă asta? Adică ceea ce simţim într-o relaţie cu o persoană de sex opus, durează în medie până în primii 2 ani de căsnicie. Unii ca să evite acest lucru gândesc că e bine să trăiască împreună fără să se căsătorească şi evită astfel acest neajuns. Dar nu e adevărat, ci din contră riscul ca relaţia să se destrame mai repede e dublu în acest caz. Dar ce putem face? Soluţia este ca să ne solidificăm dragostea pe altceva decât pe sentimente. Sentimentele să fie nu “rădăcina, ci rodul” iubirii, aşa cum se spunea în articolul precedent. Pe ce am putea baza sentimentele noastre? Aş spune eu pe raţiune, ascultare, activitate comună, imaginaţie, atitudine pozitivă faţă de celălalt şi nu în ultimul rând pe Dumnezeu. Lista poate continua însă mă opresc aici şi dacă consideraţi că e un subiect “productiv” solicitaţi-mă şi voi detalia.

În legătură cu sentimentele vreau să mai arăt un lucru pe care l-am conştientizat azi discutând cu cineva. Cred că aţi observat că de obicei fetele şi băieţii care nu ies în evidenţă prea mult, îşi găsesc pe cineva care să-i iubească mai greu decât băieţii şi fetele care deţin o frumuseţe care “sare în ochi”, care izbeşte simţurile, sau decât fetele care se îmbracă sexy sau băieţii populari etc. Însă poate aţi auzit de fete frumoase care se plâng că deşi au sunt admirate, n-au găsit pe cineva care să le aprecieze personalitatea şi ceea ce sunt ele cu adevărat. În cazul acestora iubirea pe care o găseşte această categorie de tineri nu este decât o exaltare a simţurilor (ca să nu-i zic altfel), un răspuns la acţiunea puternică (agresivitatea) exercitată de persoana lor asupra simţurilor celorlalţi.

În final doar o întrebare: voi pe ce vă fundamentaţi iubirea? Vă lăsaţi să v-arate doar inima? Vă lăsaţi mişcaţi de agitaţia produsă de “baia hormonală” a cărei ape înspumate trec după o anumită perioadă lăsând în urmă un suflet golit şi un caracter inflexibil, redevenit la forma iniţială de dinnainte de a-ţi cunoaşte partenerul de-o viaţă? Sau numai pentru o perioadă mult mai scurta? Implicaţiile schimbării le voi trata într-un articol viitor.

O “nouă” definiţie a …dragostei

“Cred că iubirea este în primul rând o alegere şi numai uneori un sentiment. Dacă vrei să simţi iubire, alege să iubeşti şi apoi ai răbdare.” (Gordon Atkinson)

M-am întrebat de unde are psihologul Gordon Atkinson acest tip de raţionament? Asta pentru că dicţionarele lingvistice cât şi cele psihologice definesc iubirea drept un sentiment sau un complex de sentimente. DEX-ul defineşte dragostea drept “sentiment de afecţiune pentru cineva sau ceva. Sentiment de afecţiune faţă de o persoană de sex opus; iubire, amor”. Această definiţie seamănă foarte mult cu ceea ce grecii înţelegeau prin eros – dragostea unei persoane faţă de persoana de sex opus, dragoste însoţită de pasiune. Cam asta înţelege şi lumea postmodernă prin dragoste. Însă ideea lui Atkinson seamănă mai degrabă cu ceea ce Biblia numeşte dragoste. Ea aduce un alt sens noţiunii de dragoste şi care a fost numită de greci agape. Termenul semnifică dragostea cuiva faţă de altcineva ce nu posedă şi nu manifestă niciun fel de atractivitate, şi implicit simţăminte, ci mai degrabă respingere. Se pare că acest concept a fost necunoscut (destul de necunoscut şi de lumea de azi) până în momentul în care a fost adus sacrificiul Divinităţii faţă de omul care L-a respins pe Dumnezeu ce a venit în persoana Fiului Său să-l salveze din condiţia sa mizeră şi nenorocită. Se poate scrie foarte mult despre dragoste. Însă nu doresc să vă explic prin propriile puteri, ci doar făcând apel la bunăvoinţa voastră de a urmări în articolul următor convorbirea dintre un consilier şi un cuplu în cadrul unei consilieri de cuplu. E vorba de o consiliere de tip creştin şi am făcut apel la expunerea unei astfel de consilieri deoarece consider că religia are de oferit cele mai bune răspunsuri în a ne ajuta să înţelegem această problematică: ce e dragostea? sentiment, alegere, raţiune. Cred că veţi înţelege foarte bine acest lucru urmărind trăirile acestui cuplu şi argumentele aduse, iar apoi vă invit cu căldură să vă prezentaţi comentariile voastre!