Atitudine fata de speranta…lui Eminescu

Speranţa – dulce alinare a omenirii, elementul ce dă energie si putere tuturor, încălzind inimile celor ce o primesc, leaganul tuturor muritorilor, asa cum o vede Eminescu. În ea găseşte putere mama care plină de suferinţa aducerii pe lume a unui suflet, cand însăşi existenţa îi e ameninţată, are speranţa împlinirii sale prin micuţul adus pe lume.
Speranţa animă curajoşii marinari, ce se luptă frecvent cu ameninţările pericolelor şi morţii, exponenţii tuturor muritorilor ce se luptă pentru o existenţă chinuită într-o lume plină de durere.
Speranţa alină şi dă putere tuturor celor ce-i unt favorabili. De multe ori îi întoarcem spatele nedându-ne seama că întoarcem spatele vieţii şi ne îndreptăm faţa către umbrele întunericului şi-ale morţii.
Deci, putem rămâne indiferenţi la ceea ce ne dă viaţă? N-o vom aprecia, ne vom încăpăţâna şi n-o vom primi? Dacă vreţi să trăiţi, nu refuzaţi speranţa…